Fly Tying

In Vino Veritas păstrează Mureşul

de Mihai Vasilescu

Uichendul 10-11 octombrie 2015 era anunţat penultimul concurs al anului în campionat, Open Mureş, un concurs care în ultimii ani s-a desfăşurat într-un sistem împrumutat de la cehii de la Cupa Hanak: pescuit pe echipe de câte 3. In fiecare manşă pescuiesc doi coechipieri iar al treilea arbitrează pe un alt stand. Astfel se ajunge că fiecare concurrent trebuie să pescuiască două manşe şi să arbitreze o manşă. In acest fel, chiar dacă manşele sunt de 3.5 ore, concursul nu este unul extreme de solicitant, în genul celor cu 4 manşe pe zi, de la 7 dimineata la 8 seara. N-a fost totuşi un concurs uşor, dar asta din pricina pietrelor extreme de alunecoase ce se găsesc în albia râului Mureş şi care transformă pescarii în acrobaţi, mai ales dacă nu au investit într-un stick pentru umblat prin apă sau măcar într-un set de crampoane pentru bocanci.

Dar să o luăm în ordine cronologică…

Organizându-ne destul de bine, aşa cum ne-am plănuit, întreaga echipă In Vino Veritas (Ferdi, Cosmin si subsemnatul), ne-am prezentat la cartierul general al concursului, cabana Romsilva din Gălăoaia, în după-amiaza zilei de vineri, în timp util pentru a face un scurt antrenament înainte de concurs în zona rezervată în acest scop.

Aveam ceva informaţii despre muştele ce merg bine în zonă din anul anterior, când reuşisem să câştigăm acest concurs. Pregătisem şi câteva modele noi, pe baza insectelor ce ştiam că trăiesc în această zona, astfel că în cele 90 de minute de antrenament am testat muştele principale spre care ne orientasem, fiecare încercând altceva, şi am testat diferitele tipologii de şuvoaie: apă adâncă, apă mică, curent lent, curent rapid, pe lângă mal sau pe mijloc, etc. Astfel că, deşi timpul a fost scurt, faptul că am fost toţi trei şi ne-am împărţit sarcinile ne-a ajutat să ne formăm o părere despre ce şi cum se întâmplă în apa Mureşului. Lipanii erau în zonele cu apă de 30-40 cm, cu curgere de viteză medie. Erau prezenţi şi în zonele cu apă mai lentă, dar pescuitul acolo însemna pierdere de vreme din pricina numărului impresionant de beldiţe şi a apetitului lor deosebit. Am constatat că şi clenii ar putea fi o soluţie în cazul în care apar anumite probleme cu lipanii, pescuitul lor putând fi realizat atât cu uscate, cât şi cu nimfe, în apropierea malurilor, chiar dacă există riscul capturării unui număr impresionant de beldiţe.

Seara am petrecut ore minunate alături de prietenii veniţi din toată ţara, povestindu-ne fiecare aventurile pescăreşti din ultima vreme sau laudându-ne cu ultimele achiziţii.

Intre timp s-a desfăşurat şi şedinţa tehnică, stabilindu-se standurile pe care urma să pescuim sau să arbitrăm. Despre noroc la tragerea la sorţi nu se poate vorbi foarte mult, dat fiind că fiecare stand avea între 7 si 9 sute de metri lungime, râul în zona Deda – Gălăoaia având o lăţime medie de vreo 30-40 metri, astfel încât fiecare stand conţinea mult mai multe locuri pescuibile decât puteau acoperi doi pescari în 3.5 ore. Strategia părea a fi mult mai importantă, precum şi antrenamentul, astfel încât era bine să nu pierzi timp pescuind în zonele mediocre, concentrarea spre zonele cele mai prolifice fiind preferabilă.

Sâmbătă de la ora 9 a început prima manşă, găsindu-ne cu lanseta în mână pe mine şi pe Ferdi, în standul 7, amonte de parcarea de la insula din Bistra. Vremea era destul de plăcută, fiind cald, chiar dacă era înorat. Nu se simţea totuşi nicio ameniţare de ploaie. Nu prea cunoşteam zona aceasta a râului. Mai pescuiesem în zona, dar de obiei mai jos de standul acesta, niciodată în partea de sus a standului. Aşadar, deşi fusesem sfătuiţi să mergem direct în zona de sus a standului, fără să pierdem timp în partea din aval unde e o lungă întinsură, am început totuşi manşa în jurul capătului insulei, in cele două trei locuri ce păreau a ţine ceva peşte. Experienţa mare a lui Ferdi îşi spune cuvăntul şi aduce la arbitru destul de rapid 5 lipani nu foarte mari, dar punctabili. O luăm apoi în sus, prin întinsură, şi remarc o muscăreală destul de zdravănă sub malul cu şoseaua. Traversez greu prin apa destul de adâncă şi la al treilea lanseu la uscată capturez cleanul ce-şi trădase prezenţa, după ce la primul şi la al doilea se prezentaseră două beldiţe. Traversez înapoi pentru măsurătoare şi decide să continui manşa concentrăndu-mă pe lipani, traversările pentru cleni consumând mult prea mult timp. Astfel, continuăm să prindem amândoi lipan după lipan, urcând mereu spre capătul standului. Interesant de remarcat a fost faptul că nu am prins din nici un loc doi lipani. De obicei lipanii stau în grupuri şi poţi sa prinzi 4-5 din acelaşi loc, dar acum erau destul de împrăştiaţi. Aşa se face că după ce am obeservat treaba asta nici n-am mai pierdut timpul insistând pe locurile în care prinsesem un lipan.

Râul Mureş ne-a oferit şi bucuria câtorva capturi mai măricele, de peste 25 cm, ba chiar şi de 30.1 cm, capturi ce devin, din păcate, din ce în ce mai rari pe apele din România, săpând o prăpastie tot mai mare între noi şi restul Europei, în special din pricina diferenţelor legislative ce aduc după ele diferenţe comportamentale ale pescarilor şi ale administratorilor de ape. Reuşim ca după 3.5 ore de pescuit să ajungem exact la limita superioară a standului, având 23 de peşti scrişi pe fişa de concurs: 22 lipani şi un clean. Ne situam astfel în fruntea clasamentului ce cuprindea cele 9 echipe înscrise, adică 27 de pescari de muscă veniţi care de pe unde, din Suceava, Prahova, Bihor, … Pentru locul doi se băteau două echipe cu câte 13 peşti prinşi.

Despre manşa a doua nu pot să vă povestesc prea multe, fiindcă nu am pescuit, ci am arbitrat. Ferdi şi Cosmin au pescuit pe standul 2, stand în care în prima manşă se prinsese un singur peşte. Pentru a avea o imagine completă vă voi spune că în manşa a treia pe standul 2 s-a reuşit contra-performanţa ca doi pescari, timp de 3.5 ore, să nu prindă nici măcar un peşte punctabil. In aceste condiţii eforturile făcute de colegii mei pentru a puncta cu 12 peşti sunt cel puţin lăudabile! Eu am avut plăcerea să ii arbitrez pe fraţii Tătar, care au făcut o strategie intrucâtva neaşteptată pentru mine: Luci dădea în şuvoaie după lipani, în timp ce Raul căuta clenii pe lângă maluri, la nimfă. Astfel, am asistat la un festival al clenilor, măsurând până la final 13 cleni şi 4 lipani punctabili, ceea ce a făcut să obţină un loc 2 în manşă, în spatele unei echipe, Lostriţa Reghin, ce prinsese pe standul 6 un total de 21 peşti, majoritatea cleni. Standul 6 era cel pe care urma sa pescuim eu şi Cosmin în ultima manşă. Vocea României prinde 13 peşti, iar Trupa lui Gigi 12 peşti puţin mai mari decât ai noştri, aşa că după două manşe încheiem ziua pe locul 4, cu 6 puncte, la un singur punct de cele 3 echipe din faţa noastră, dar cu peşti mai mulţi decât ei. Aşa că ne punem toate speranţele în ultima manşă, pentru a ne apăra titlul cucerit cu un an în urmă.

Seara de sâmbătă se lungeşte şi se lungeşte până foarte târziu, atât de târziu încât începe să devină devreme… Foc, jar, grătare, mici, poveşti… ca între prieteni… Ne va fi dor la iarnă de serile acestea…

Duminică dimineaţă ne trezim în mijlocul unei adevărate furtuni: vânt teribil si ploaie măruntă. Si fiindcă asta nu era destul, termometrul se apropie periculos de limita de ingheţ. Abia pe la prânz avea să se mai dezmorţească şi să urce la 3 grade!

Totuşi, avem noroc: standul 6 este pe lângă insulă, zonă mai îngustă, zonă cu unghiuri diferite, unde vântul nu bate chiar cu atâta putere. Aici sunt primii 100 metri, cei mai din amonte. Ceilalţi 600 metri sunt la vale, pe sub podul de cale ferată… cine ştie până unde. N-am ajuns să-i vedem  capătul de jos, pentru că am pescuit aproape exclusiv în jurul insulei. Stiam zona foarte bine, ştiam fiecare piatră şi fiecare gropiţă. Anul trecut am pescuit suta asta de metri în antrenament, cu două saptămâni înainte de consurs, pentru a avea apoi norocul să o pescuim şi într-una dintre manşele concursului, cred că tot în manşa a treia, tot eu şi Cosmin. S-ar putea să fie cea mai bună sută de metri de pe tot râul, dar … nu vă lăsaţi păcăliţi: e o zonă foarte grea, cu copaci peste apă, cu apă adâncă pe alocuri, mică în alte zone, cu curenţi mai lenţi sau mai rapizi. Nu este deloc uşor de pescuit. Iar dacă vă spun ca doi oameni am pescuit 3 ore pe suta asta de metri, atunci poate veţi înţelege ceva din complexitatea locului. Iar arbitrul ne este martor că nu am pierdut deloc vremea, că la fiecare peşte prins fugeam sprea el prin râu în adevăratul sens al cuvântului, iar când mai erau 25 minute din manşă am făcut un sprint de 200 metri la vale până pe o zona foarte promiţătoare de unde am mai smuls 2-3 peşti, încheind manşa cu un total de 18 lipani si 1 clean, fix pe standul unde echipa Lostriţa Reghin prinsese în majoritate cleni. Realitatea era ca în manşa a treia schimbarea radicală a condiţiilor meteo a influenţat negative hrănirea clenilor si beldiţelor. După ce sâmbătă toată lumea “se lăuda” cu sutele de beldiţe, duminică acestea au fost cvasi-absente. La fel şi clenii. E drept, am prins un clean şi era chiar primul peste al manşei. Dar prinderea lui a necesitat o pierdere foarte mare de timp, aşa că am decis imediat să nu mai caut cleanul şi ne-am concentrat pe lipan. Se pare că decizia a fost cea corectă, echipa care a luat locul 2 în manşă înregistrând 12 capturi şi lasându-ne pe noi lideri cu cei 19 peşti.

Evident, locul 1 în manşa a treia ne-a asigurat şi locul 1 la finalul concursului, deci am reuşit să ne păstram titlul cucerit cu un an în urmă.

Mai important decât orice este faptul că am petrecut câteva ore superbe pescuind împreună cu Cosmin şi cu Ferdi, precum şi două seri minunate în compania prietenilor din ţară. Deja mi-e dor de ei… prieteni dragi…